Patrizia Paglieri face echipă cu fiul ei, Francy, la „Asia Express” sezonul 4. Este unul dintre cei mai apreciați bucătari din România, însă parcursul nu a fost deloc ușor. Fosta jurată de la MasteChef s-a mutat în țara noastră în 1993.
Patrizia Paglieri s-a mutat în România în anul 1993, în momentul în care tatăl său și-a deschis un cazinou la noi în țară, apoi un restaurant. Concurenta de la Asia Express a mărturisit că începuturile în România nu au fost prea ușoare și a fost nevoită să se acomodeze.
„Primii ani au fost destul de dificili – și cu limba română, și cu tot. În 1993 nu era ca la Sanremo aici! Dar între timp m-am obișnuit și mi-a fost bine.
Și în momentul în care am deschis și ristorante a fost chiar foarte bine, pentru că în acel moment aveam și activitate și nu mă mai plictiseam”, a declarat Patrizia Paglieri pentru restograf.ro.
„Viața noastră este aici, aici avem toți prietenii, Francesco s-a născut aici. În Italia taxele sunt foarte mari. Aici este viața mea!”, a mai adăugat Patrizia.