Prin mijlocirea lui Mircea Dinescu, TVR are ocazia să muște o felie din tortul audienței uriașe a “Las Fierbinți”. Cu două zile înaintea Revelionului, vedetele serialului scris de Mimi Brănescu și regizat de Dragoș Buliga apar, pentru o oră, sub sigla televiziunii publice.

Este vorba despre Mihai Bobonete, Costi Diță, Adrian Văncică și Mihai Rait, cei care le dau viață savuroaselor personaje Bobiță (cârciumarul), Giani, Celentano și Dorel și care, în afara orelor de filmare pentru serialul difuzat la PRO TV, se reunesc în spectacole de stand-up comedy, fie în țară (chiar și la Sala Palatului), fie peste hotare, unde sunt solicitați de diaspora.

Costi Diță, Adrian Văncică, Mihai Rait și Mihai Bobonete, echipa de stand-up comey

Cei patru se vor întrece în talent culinar cu
Mircea Dinescu, în ultima ediție “Politică și
delicatețuri” din acest an. Mihai Bobonete și Costi Diță vor forma o echipă, Adrian
Văncică și Mihai Rait, altă echipă, iar Dinescu va fi singur la oale și
cratițe.

“Încleștarea” culinară a fierbințenilor va fi “asezonată” cu muzică lăutărească, asigurată nu de artizanul acordurilor unice din “Las Fierbinți”, Mihai Mărgineanu, ci de dom profesor Nelu Greblă, cu acordeonul său.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Urmărește-ne pe Google News