Lunga serie de procese pentru “Compact” pare să se fi terminat ieri, la Curtea de Apel a Tribunalului București, unde au avut câștig de cauză cei care au fost dați inițial în judecată de Paul Ciuci. La termenul anterior, judecătorii au hotărât să contopească ambele procese: cel intentat de Paul Ciuci lui Adrian Ordean și Costi Cămărășan în încercarea de a le interzice să se mai prezinte Compact b, iar cel de-al doilea, ca reacție la primul, fiind procesul intentat de muzicienii sus-amintiți, dar și de alții din istoria grupului în cauză împotriva Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci. Prin acest ultim proces, ei au cerut anularea dreptului de proprietate al lui Paul Ciuci asupra mărcii “Compact”, deoarece nu au fost luați în seamă când a fost înscrisă.

“Am fost târâți și nevoiți să reacționăm într-un proces ce nu ar fi trebuit să aibă loc niciciodată. Dar dorința sa de a ne închide gura, de a ne face să uităm că am contribuit la istoria formației, de a nu ne lăsa să ne mândrim că suntem Compact a făcut să ne apărăm drepturile. A fost un război rușinos, început de el”, ne-a declarat Adrian Ordean, care în perioada 88-96 a făcut din Compact una dintre cele mai populare formații în România.

Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu
Recomandări
Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu
Paul Ciuci a pierdut marca “Compact” Solistul trebuie să scoată din buzunar 10.110 de lei, cheltuieli de judecată

Ciuci a pierdut și la apelul anterior, fiind obligat să achite 6.664 lei cu titlul de cheltuieli de judecată membrilor Compact b, Adrian Ordean, Leluț Vasilescu și Costi Cămărășanu. În urma recursului în instanță de ieri, s-au mai adăugat 10.110 lei, ne spune Adrian Ordean.

Imediat după ce și-a înscris numele de “Compact”, Ciuci s-a “lepădat” de foștii colegi, încercând să le interzică tuturor celor care au trecut prin lunga istorie a grupului rock să se mai asocieze cu “proprietatea” sa. Primul chemat în instanță a fost regretatul Leo Iorga, solistul din cea mai strălucită perioadă Compact. Leo a fost singurul ex-Compact care a pierdut procesul intentat de Ciuci, deoarece nu a avut bani de cheltuieli de judecată. În acel moment, artistul se lupta să învingă boala cumplită, care în cele din urmă l-a doborât.

În ultimii ani, Compact b l-a avut ca “invitat” pe Leo Iorga la microfonul formației din cauza procesului în cauză.

Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”
Recomandări
Babadag, oraşul nunţilor între copii. Explicaţia autorităţilor care nu intervin: „comunitatea e una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română”
best photo compact (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 1
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
FANATIK.RO
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
FANATIK.RO
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Financiarul.ro
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI