Așa se face că primele zile ale anului, după ce a avut super audiențe cu Fuegovelionul de la TVR 2 ( locul trei urban și locul cinci național ), l-au prins în Israel, acolo unde a și cântat pentru românii-evrei, la Festivalul Romaniada, dar s-a și relaxat. Ulterior a ajuns într-un scurt pelerinaj pe la locurile sfinte, în Ierusalim, la Marea Galileii, la Marea Moartă, iar mai apoi are în plan o scurtă vacanță în Turcia, acolo unde, pe lângă bucuriile oferite de Orient, artistul vrea să-și achiziționeze noi materiale pentru picturile sale.

În luna ce vine are în plan să se închidă complet în atelier câteva zile bune și să pregătească noi opere pentru o frumoasă expoziție ce va avea loc în luna martie, în București, urmând ca mai apoi să organizeze alte frumoase evenimente de acest tip, și în alte orașe din țară. Artistul vrea să lanseze și un album de muzică pop în 2019, să-și adune toate gândurile într-o carte și de ce nu, să meargă către noi și noi etape, mai ales că este unul dintre puținii oameni deschiși provocărilor. Iată ce mărturisește în exclusivitate pentru Libertatea:

„Am vrut, în decembrie, să-mi iau lumea în cap, la ce program dificil am avut! Nu mă plâng, pentru că este o bucurie, dar chiar pot șterge efectiv complet din viața mea această lună în care-am adunat amintiri nespuse. Dar am vrut ulterior să mă relaxez. Și am pus laolaltă și utilul și plăcutul și oameni dragi alături. Israelul nu e neapărat cea mai specială destinație de vacanță, dar am stat câteva zile la Marea Roșie, la 20 de grade, apoi am ajuns pe la mai toate locurile sfinte, care sunt încărcate de tradiție, iar acum ajung în Turcia, unde vreau să mă răsfăț prin bazurari, cu daruri pentru mine și prietenii mei! Ulterior, la treabă, pentru că vă pregătesc noi suprize, spectacole și desigur, cântece noi!”

Paul Surugiu-Fuego pregătește din martie un nou sezon al super producției sale de la TVR 2 – „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, un minunat show de divertisment, cu oameni valoroși și cu momente de colecție. De această dată, în sezonul doi, platoul va fi altul, iar suprizele se vor ține lanț. Dar până una-alta, pe TVR 2, în fiecare duminică, de la ora 15.00, îl puteți urmări pe Fuego și pe invitații săi cu redifuzările galelor anterioare, din primul sezon. Duminica aceasta, 13 ianuarie, îi puteți admira pe Felicia Filip și Cristian Mihăilescu, Vasile Șeicaru, Pompilia Stoian, George Nicolescu, Horia Moculescu și Octavian Ursulescu, iar duminica ce vine, pe 20 ianuarie, să revedți momente de colecție cu Marius Țeicu, Rodica Popescu Bitănescu, Ianna Novac, Anișoara Puică, Nicolae, Dabija. Pe 24 ianuarie, pe TVR 2, puteți urmări, cu ocazia Unirii Principatelor, un super best-of DRAG DE ROMÂNIA MEA!, cu cele mai frumoase momente ale primului sezon!

 
 

Urmărește-ne pe Google News