„Eu mă simt foarte bine la emisiunea „Xtra Night Show şi îl admir şi îl studiez pe Dan, în acelaşi timp. Mi se pare un jurnalist excepţional, care trece cu o lejeritate de invidiat de la o remarcă ce stârneşte râsul la o întrebare directă, care nu poate să scoată decât adevărul la suprafață.
Iar Cătălin Bordea este atât de talentat şi de liber, cum ar trebui să fie foarte mulţi dintre noi”, a spus Paula Chirilă, care se înțelege bine cu Dan Capatos atât când apar pe micul ecran, cât și în afara televiziunii.
De multe ori, Paula Chirilă i-a ținut locul lui Dan Capatos. A făcut față cu brio în rolul de prezentatoare. „De regulă, o emisiune în direct vine la pachet cu o mulţime de surprize.
Dacă ar fi să punctez ceva anume, pot spune că mi s-a întâmplat să se deschidă în faţa noastră nişte oameni cum nu mi-aş fi imaginat că se va întâmpla vreodată şi am reuşit să vedem omul, dincolo de imaginea publică”, a mai spus actrița, care e mulțumită de omul care e astăzi atât pe plan personal, cât și profesional.
„Cred că acum traversez cea mai frumoasă perioadă a vieții mele, din punct de vedere al echilibrului personal şi al autocunoaşterii. Pentru că am descoperit că fericirea și împlinirea mea trebuie să depindă doar de mine. Şi asta e tot ce contează”, a încheiat ea.