Actrița Paula Chirilă, 42 de ani, și Marius Aciu, 54 de ani, au pus punct relației lor, anul trecut, după 11 ani de căsnicie.
Deși cei doi s-au despărțit, Paula nu a avut nimic de reproșat la adresa acestuia, ba dimpotrivă. Vedeta a afirmat în trecut că încă îl iubește pe Marius, căruia îi este recunoscătoare pentru că i-a dăruit un copil.
Actrița spune că acum îi merge bine, fiind tare mândră de fiica ei, Carla. „Îmi merge destul de bine chiar dacă sunt divorțată. O să merg vara aceasta într-o vacanță prin țară alături de familia mea: mama, fratele, fetița plus alți membri din familie. Sunt tare mândră de fiica mea, am dat-o de o lună la tenis și văd că îi place tare mult. Mi-a zis că se visează Simona Halep”, a declarat Paula, potrivit Click.ro.
Paula a mai spus că nu există loc de o împăcare cu fostul soț: ”Sunt divorțată, însă relația cu fetița noastră, Carla, în vârstă de opt ani, nu este deloc afectată. El vine și o vizitează, vorbesc zilnic, avem o relație frumoasă, ca doi oameni maturi. Nu avem gânduri de împăcare”, a mai spus actrița.