Paula Chirilă și Pepe jurizează FANtastic Show, în noul sezon. “În juriul de la” FANtastic” mă simt fantastic. Zuza e o jurată extrem de pertinentă, cu opinii foarte bine argumentate,de care trebuie toți să se teamă. Am venit să fac ordine, pentru că nu se mai putea altfel. Deja îmi știu de frică și Liviu, și Andrei. Cu Pepe mă înțeleg foarte bine. Este Neluțul meu, prietenul meu foarte bun. Și, chiar dacă mai avem opinii contradictorii, până la urmă cădem de acord că Vârciu este foarte bun și îi dăm punctul lui Andrei”, spune Paula, amuzată.
Paula Chirilă și Pepefac show la Antena 1
“Aparent, suntem un juriu format din oameni simpli, din popor. De fapt, suntem foarte exigenți. Veți vedea în curând de ce suntem în stare (râde). Eu sunt Neluțu, un om sucit, care vede mereu și partea frumoasă și bună a lucrurilor. În schimb, Zuza, buna mea prietenă, e veșnic nemulțumită”, adaugă Pepe.
“FANtastic Show” revine din 17 iunie, la Antena 1, cu un sezon mult mai amuzant decât primul, cu invitați care știu să se joace într-un mod deștept, cu un prezentator, Florin Ristei, ca nimeni altul, și doi căpitani de echipă, Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu, care se vor duela în probe dintre cele mai haioase.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!