„Eu mi-aș dori ca în acest sezon să văd juriul în costume de baie, executând acele sărituri pe care ei le jurizează. Pe Clara sigur o voi vedea sărind, pentru că ea e campioană. Dar vreau să-l văd și pe nea Marin cum se aruncă în cap, sunt curioasă cu ce ne va surprinde Iulia Albu, poate vine cu o dresură de pești, să-l văd pe Natanticu scufundându-se… Sper că juriul s-a pregătit, pentru că eu și Romică suntem pregătiți să-i surprindem.
Nu cu sărituri, fiindcă mie îmi este foarte frică de înălțime. Am participat la «Splash! Vedete la apă» acum câțiva ani și am avut nevoie de 3 zile doar ca să sar de pe margine.
N-aș mai repeta experiența. Prefer să văd spectacolul în această formulă, alături de Romică. Noi vom delecta publicul cu mult umor. «Splash! Vedete la apă» este unul dintre proiectele mele de vară preferate şi mă bucur că revine la Antena 1!”, a declarat Paula Chirilă.
După ce a încercat inclusiv statutul de „salvamar”, având misiunea de a ţine sub observaţie concurenţii pe parcursul spectaculoasei competiții a săriturilor în apă, Romică Ţociu revine la „Splash! Vedete la apă” alături de Paula Chirilă, în rolul cuplului comic.
„Sezonul acesta aș vrea să văd niște sărituri și mai spectaculoase. Pentru că eu cred că emisiunea aceasta e spectaculoasă cu sărituri spectaculoase. Asta așteaptă și publicul de la cei care participă, indiferent de domeniul din care vin. Iar de la mine și de la Paula Chirilă să se aștepte la o serie de momente umoristice mai deosebite decât anul trecut.
Avem o surpriză pentru cei care urmăresc «Splash! Vedete la apă» – și nu sunt puțini la număr. Îi vom surprinde cu foarte multă comedie, pe care le-o vom oferi în cadrul unei povești. De-asta telespectatorii trebuie să fie alături de noi ediție de ediție – pentru că în fiecare emisiune avem câte o porție de umor care continuă povestea”, spune Romică.
Ce se va întâmpla la „Splash! Vedete la apă”
Zeci de personalități, care activează în domenii cu totul diferite, îşi vor demonstra abilităţile în privinţa săriturilor în apă, dar, mai ales, vor încerca să-și testeze limitele și să-și învingă temerile, în cel mai nou sezon al emisiunii „Splash! Vedete la apă”.
În fiecare săptămână, concurenții vor parcurge antrenamente istovitoare alături de instructori pentru a-și face curaj să sară de pe platformele de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale unui bazin olimpic.
Jurații Iulia Albu, Clara Gherase, nea Mărin şi Cosmin Natanticu vor fi cei care vor nota curajul și evoluția în concurs, dar vor ține cont și de impresia artistică, și de partea tehnică a săriturilor, iar fiecare va acorda o singură notă pentru fiecare concurent.