Timp de 6 ani, Paula Seling nu a spus niciun cuvânt despre faptul că a adoptat o fetiță împreună cu fostul ei soț, Radu Bucura. Cântăreața a vrut să țină toate aceste momente pentru ea, iar Elena să crească într-un mediu liniștit, fără alte presiuni și expunere publică. Paula Seling a anunțat că a adoptat o fetiță în momentul în care fiica sa și-a dorit acest lucru.

„Nu eu am ales momentul, ea însăși l-a ales, pentru că s-a exprimat foarte frumos că mami, sunt pregătită să afle lumea despre mine. Exact așa a spus, sunt cuvintele ei. Este un copil foarte inteligent și are o intuiție foarte bună și o inteligență afectivă care pe mine mă uimește de fiecare dată. Are cuvintele la ea și are niște expresii cu care mă uimește. În fiecare zi are astfel de momente, câteva și ăsta a fost unul dintre ele. Am înțeles că pentru ea este important și pentru noi la fel, tatăl ei și eu, doar că am așteptat ca ea să fie suficient de matură și puternică, încât să fim siguri că este ceea ce își dorește”, a declarat Paula Seling pentru WOWbiz.ro.

„Noi suntem mamă și fiică de când ne-a trimis Dumnezeu pe pământ”

Relația pe care o are cu Elena este una foarte specială. Artista este bucuroasă că fetița a venit în viața ei și a învățat-o ce înseamnă dragostea de mamă. Paula Seling vorbește cu mari emoții despre fiica ei.

„Noi suntem mamă și fiică de când ne-a trimis Dumnezeu pe pământ, atât pe mine, cât și pe ea și pe tatăl ei. Pur și simplu așa am simțit în prima clipă când am văzut-o pe Elena, mai mult decât atât, pentru noi era copilul nostru, cred că cu mult înainte să ne întâlnim și… sunt foarte emoționante amintirile acestea. Mai mult decât atât, mi se pare că seamănă cu soțul meu, cu amândoi cumva și suntem tare mândri că ne-a ales să îi fim părinți și cred că a fost doar o chestiune de timp până am găsit-o, iar după ce am găsit-o, a devenit suflețelul nostru.”

Paula Seling o învață pe Elena să fie un copil bun și să-i respecte pe cei din jurul său. Fetița primește cele mai bune sfaturi din partea mamei sale.

„Mi-e greu să aleg. În primul rând, la noi este o lege: să încerci să fii bun în orice situație, noi respectăm oamenii și singura lege care nu greșește niciodată este legea iubirii. Din iubire nu poți să greșești niciodată. După părerea mea, acest rol este foarte frumos, nu este deloc greu, mai ales având un copil atât de bun și de frumos ca Elena, din toate punctele de vedere, așa că cred că ne descurcăm, nu cred că avem momente grele”, a precizat Paula Seling pentru sursa mai sus-menționată.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Paula Seling și Radu Bucura s-au despărțit, după 17 ani de relație

Zvonurile despre divorț au apărut în momentul în care Radu Bucura a anunțat că nu se mai ocupă de cariera Paulei Seling, el fiind managerul artistei. Cei doi au preferat să păstreze tăcerea când vine vorba despre căsnicia lor. În cadrul unui interviu pentru Revista VIVA!, Paula Seling a mărturisit că despărțirea a avut loc în luna aprilie a anului trecut.

„Din 13 aprilie suntem pe drumuri separate. Personal, am considerat un eşec faptul că am ajuns aici, însă probabil că toate lucrurile au un rost. Perioada a fost cumplit de grea. M-am refugiat în muncă. Vă asigur că nici unul nu a greşit cu nimic. Pur şi simplu, nişte diferenţe de percepţie asupra vieţii s-au adâncit în timp. Odată cu maturizarea noastră am înţeles cine suntem şi că ne datorăm unul altuia să ne oferim posibilitatea de a găsi, fiecare, locul şi lumina de care are nevoie. Este o dovadă de iubire să faci acest gest, atunci când realizezi că poate nu eşti ceea ce omul tău are nevoie. Cred că viaţa ne-a oferit nişte provocări mai mari decât am putut noi duce. Asta nu înseamnă că nu mai suntem o familie în creşterea copilului nostru. Vom face tot ce putem să o creştem simţind că suntem o celulă a iubirii, toţi trei, indiferent ce se întâmplă”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News