Prestaţia Paulei Seling din semifinală a fost una impecabilă. Nici n-ai fi zis că solista noastră a avut emoţii cât casa de mari.
Palpitaţii au avut şi membrii delegaţiei României. Şi nu doar în privinţa rezultatelor, ci mai ales pentru starea Paulei Seling.
“Din cauza emoţiilor puternice dinaintea concursului, abia dacă a pus în gură câteva frunze de salată. Dacă la semifinală a fost aşa, cred că la finală va trebui să o păzim ca pe butelie. A slăbit cel puţin patru kilograme. Doar ceaiurile şi apa plată o ţin în putere. Sperăm să nu leşine pe scenă”, a declarat, pentru Libertatea, unul dintre membrii delegaţiei noastre la Copenhaga.
În această seară, Paula Seling şi Ovi vor cânta din nou pe scena Eurovision, ei intrând în marea finală pe poziţia şase.
Conc hita Wurst, care reprezintă Austria, este una dintre favoritele Eurovision 2014. Despre “femeia cu barbă”, Paula Seling spune că “are o voce ireproşabilă”.

  • Astă-seară, de la ora 22.00, TVR 1 va transmite live din Danemarca finala concursului Eurovision

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

 
 

Urmărește-ne pe Google News