Paula Seling trebuia să susțină un minirecital în finala Eurovision România 2023. Doar că i-au impuse melodiile pe care să le interpreteze și artista a refuzat, a scris Libertatea. „Nu sunt genul de persoană care să spună lucruri…”, a fost comentariul inițial al artistei. „TVR nu i-a impus doamnei Paula Seling să interpreteze ceva anume”, a susținut Eurovision România.
Artista a confirmat informațiile pe Facebook
La 12 ore de la publicare și în fața negărilor TVR, artista a oferit detalii. Paula Seling spune că, într-adevăr, a renunțat la recital, dar fără să plângă la plecare, cum a scris Libertatea.
„Eu?! Să plec plângând din sediul TVR?! Pentru că cineva din organizatori are o problemă personală cu o piesa intrată în Patrimoniul UNESCO pe care doream să o cânt în recitalul meu și sunt sigură ca ar fi bucurat audiența TVR?! Să plâng pentru că un producător TVR crede că poate face playlist-ul unui artist invitat? Niciodată ! Doamne ferește ! Mă retrag mereu atunci cand consider ca nu e locul meu.. și niciodată nu am să vărs lacrimi pentru asta” a scris Paula pe pagina sa personală de Facebook.
Ce piesă voia Paula Seling să cânte
Piesa intrată în Patrimoniul UNESCO la care face referire Paula Seling și pe care artista în vârstă de 44 de an voia s-o cânte în ziua finalei pe scena Finalei Naţionale Eurovision este „Vals (Dulcea și tandra mea fiară)”. Conform caracterizării europafm.ro este o variantă emoționantă a „Valsului” din filmul „Dulcea și tandra mea fiară”, piesă a Maestrului Eugen Doga, intrată în Patrimoniul UNESCO drept Valsul secolului XX.
Paula Seling a lansat și un videoclip pe 19 aprilie 2021 pentru această piesă. Iar filmările au avut la Palatul Culturii și în cadrul Bibliotecii Universității Tehnice, ambele din Iași, videoclipul având în prezent aproape 500 de mii de vizualizări.
Theodor Andrei va reprezenta România
Pe 11 februarie, România și-a ales reprezentantul pentru finala Eurovision din Marea Britanie, care va organiza concursul în numele Ucrainei, țară care nu poate organiza concursul din cauza războiului declanşat pe teritoriul acestei ţări.
Theodor Andrei (18 ani) va reprezenta țara noastră cu piesa „D.G.T. (Off and on)”. Ediţia din 2023 a Eurovision Song Contest va avea loc la Liverpool. Semifinalele vor avea loc pe 9 şi 11 mai, iar marea finală, pe 13 mai. Reprezentantul României va concura în a doua semifinală.