Austriacul este contestat puternic
Pentru a nu-şi forţa glasul, artista nu a mai vorbit câteva zile, iar vocalizele le-a făcut cu un şal la gât. Paula şi Ovi vor interpreta în această seară piesa “Miracle” şi se numără printre favoriţi, ca de altfel şi transsexualul Conchita Wurst, reprezentantul Austriei, supranumit şi “Femeia cu barbă”.
Acesta se prezintă în concurs cu piesa “Rise Like a Phoenix” şi cu un videoclip incendiar, căci Conchita apare despuiat într-o cadă plină cu petale roşii.
Artistul, cu voce de invidiat, şi-a atras însă multe critici din partea parlamentarului rus Vitali Milonov, care şi-a exprimat public părerea că ediţia din acest an a Eurovision pare o adevarată paradă gay. “Perversul din Austria trebuie exclus!”, a spus politicianul despre “Femeia cu barbă”.
Ucraina şi Rusia, în război chiar şi în finală!
Aflate în plin război, Ucraina şi Rusia se vor confrunta chiar şi pe scena Eurovision. Solistele celor două ţări au trecut de preselecţie şi s-au calificat pentru finala de sâmbătă, care va fi transmisă de TVR 1, de la orele 22.00.
Maria Iarenciuc a dus Ucraina în finală
Dacă ucraineanca a fost primită cu aplauze, rusoaicele au fost huiduite de public. Din păcate, piesa “Wild Soul” a Cristinei Scarlat, reprezentanta Moldovei, nu a prins finala.
Surorile Tolmacevy reprezintă Rusia