Paula şi Leo se iubesc de mai bine de două decenii şi niciodată nu s-a pus la modul serios problema unui divorţ. Asta până săptămâna trecută, când femeia a aflat că soţul ei ar fi căzut în mrejele impresarei lui, Florenţa Marin, cu care este mai tot timpul plecat din ţară, în turneu. Paula s-a gândit atunci serios la o despărţire, căci lucrurile păreau scăpate de sub control: “Impostoarea (n.r. – Florenţa Marin, impresara formaţiei) s-a băgat în viaţa noastră cu picioarele, e pe cale să distrugă două familii”, a declarat ea atunci pentru Libertatea. Frustarea Paulei era cu atât mai mare cu cât ea i-a fost alături lui Leo, în urmă cu doi ani, atunci când solistul a fost diagnosticat cu cancer la plămâni.

Cântăreţul zice că n-are amantă

Fostul solist al trupei Compact a evitat să inflameze lucrurile: “Impresara e o femeie OK, dar nu mi-e amantă. Nu ştiu de ce Paula mea crede asta, voi sta de vorbă cu ea!”. Ce şi-au spus cei doi soţi, numai ei ştiu, căci au refuzat să ne dezvăluie. Cert e că Paula şi-a schimbat planurile: “Nu vom divorţa, dar o să-mi înlătur rivala!”, ne-a mărturisit ea, convinsă că îşi va salva căsnicia. l

 
 

Urmărește-ne pe Google News