Motivul pentru care s-a angajat acolo l-a dezvăluit chiar el. Se gândea să procure mai ușor alimente, să nu mai stea la cozile infernale de la magazine de pe vremea aceea. „Lucrător la Alimentara pe vremea lui Ceaușescu. Eram sigur că dacă voi lucra la Alimentara, voi avea de toate și nu voi mai sta la cozi. Toată copilăria mea am stat la cozi!
Eram cel mai mare din familie și stăteam la cozi imense de la 3 dimineața până la 7, că atunci când se trezeau cu toții, trebuia să avem lapte și de toate… Ai mei lucrau în schimburi: când mama era în schimbul unu, tata era în doi, uneori se întâmpla ca amândoi să fie în trei.
Și atunci plecau pe la 11 noaptea și noi, cei 4 copii, rămâneam singuri și dormeam…”, a declarat Pavel Bartoș. Tot el a spus cu ce se ocupau părinții lui, mama era confecționar, iar tata zidar.
„Îmi doresc să mor înaintea celor dragi mie”
Recent, prezentatorul de la „Românii au talent” și-a deschis sufletul și a dezvăluit care este teama lui. Pavel Bartoș are o dorință atipică, despre care vorbește deschis: „De obicei nu am dintr-astea, pentru că eu am o zicală: «Dacă nu ți le propui, nu le ai!» Cum să zic eu, doar atât am o chestie, îmi doresc să mor înaintea celor dragi mie!”, a declarat Pavel Bartoș pentru Cancan. De asemenea, Pavel a recunoscut că, deși a jucat în numeroase filme și piese de teatru, acesta are în continuare emoții când apare în fața publicului.
„Am emoții, dar emoțiile fac bine, chiar îmi zicea cineva: «Și tu, după atâți ani, ai emoții?» Da, am emoții, e normal să am emoții, asta dovedește că nu sunt robot și te raportezi în fiecare seară la spectacolul ăla, la oamenii ăia și asta te face mai bun sau mai prost!”, a mai spus actorul.