ComenteazăPe Pavel Bartoș, în vârstă de 42 de ani, publicul din România îl poate vedea atât pe scena Teatrului Odeon, acolo unde joacă, dar și la emisiunile „Vocea României” și „Românii au talent”. Actorul a acordat un interviu în exclusivitate pentru Libertatea în care a făcut mărturisiri neștiute despre viața, cariera și familia sa. Momente frumoase, momente grele, lupte cu lumea ori cu el însuși. Un interviu despre el dincolo de ce se vede pe scenă.
Cum ai petrecut vacanță de vară?
Vacanță de vară a reprezentat o bună oportunitate de a petrece mai mult timp cu familia, e ca o pauză competițională și pentru mine. Trag linie, mă gândesc la ce am făcut bine sau mai puțin bine, mă reîncarc alături de fetițele mele și de soția mea și mă pregătesc să o iau de la capăt cu proiectele mele atât din televiziune, cât și din teatru. Și, bineînțeles, că în vara această am combinat toate tipurile de peisaje. Am fost atât la mare, spre fericirea fetițelor mele, cât și la munte, spre fericirea copilului din mine.
Cum e la filmările pentru Voce, cu Adi Despot în locul lui Marius Moga?
Eu nu gândesc așa, că l-am înlocuit pe Marius Moga, mă gândesc că am intrat într-o altă etapă la Vocea României. Moga rămâne prietenul meu, rămâne prietenul nostru, el rămâne să se lupte pentru cel de-al doilea trofeu la Vocea României Junior. Eu, în Despot am descoperit un om extraordinar, un om care iubește foarte mult formatul, iubește foarte mult show-ul și asta se vede în ceea ce face. Atmosfera la filmări e extraordinară, chimia dintre antrenori e fantastică, sunt niște situații formidabile realizate de ei.
Îi simți lipsa lui Marius Moga și în ce fel?
Marius este un om minunat și un adevărat prieten. Dacă nu mai este antrenor la Vocea României, asta nu înseamnă că nu mai vorbim sau nu ne mai întâlnim, din contră. Ne întâlnim destul de des, pentru că e ca și cum am împarți același platou. Numai că el acum antrenează juniorii, care peste câțiva ani, cine știe, vor ajunge la Vocea României.
Ce nebunie, trăsnaie ai făcut la filmări? Le-ai făcut vreo farsă colegilor?
Ne distrăm foarte mult la filmări, în pauze mâncăm împreună, petrecem timp împreună, glumim, râdem foarte mult, ne aducem aminte de lucruri pe care poate le-am făcut în trecut. Nu le-am făcut farse colegilor, nu a fost cazul, dar am grijă ca de fiecare data cei care stau lângă mine să fie molipsiți de o stare de bine și de energie pozitivă. Bineînțeles că pe Despot, fiind la început la Vocea României, am încercat să-l integrăm cât mai bine și să se simtă foarte bine cu noi. Așa că m-am abținut din a face farse și m-am îngrijit doar de bună lui dispoziție.
Ai carismă și asta se vede și publicul o simte, de aceea te și iubește. Care crezi că este secretul „lipiciului” tău la public?
Sinceritatea și naturalețea. Sunt sincer și natural. Asta cred că mă caracterizează. Atunci când urc pe scenă, indiferent că e vorba de teatru sau televiziune, nu joc un rol, vorbesc cu oamenii. Iar atunci când publicul vede că tu ești sincer, nu te poate răsplăti decât cu iubire. E minunat să vezi în ochii fiecărui om care te privește un prieten. Îți dă siguranță că nu ești singur pe scenă cu “rolul tău”. Un aspect foarte important e că fac ceea ce-mi place și de aici derivă totul.
Cum reușești să fii echidistant fată de Smiley la Voce, în condițiile în care la Românii au talent este o altfel de relație profesională, sunteți amândoi pe aceeași poziție de prezentatori?
Când ești profesionist nu se pune problema să amesteci lucrurile. Suntem foarte buni prieteni, dar atunci când începe Vocea României, Smiley este unul dintre cei patru antrenori, iar eu sunt prezentatorul show-ului. După ce s-a oprit emisiunea, ne întâlnim la cabine, povestim, glumim și așa mai departe.
Formezi un cuplu de lungă durată cu Anca. Cum v-ați cunoscut și care este secretul longevitătii relației voastre?
Câștigasem Gala Tânărului Actor la Costinești, după care am fost chemat că actor la Teatrul Național din Timișoara. Anca era studentă în ultimul an, după care și ea a fost angajată la Teatrul Național. Ne-am cunoscut acolo, însă ne-a luat un an să ne cunoaștem în adevăratul sens al cuvântului și să începem o relație. Secretul cred că este “prietenia”. Merg foarte mult pe această idee și sunt cu adevărat norocos, deoarece ea este și prietenul meu cel mai bun. Mi-e bine că este acasă, mi-e bine că este în permanență alături de fetițele noastre și mi-e bine că îmi este soție.
Fetițele voastre cresc, tu ești mereu cu agenda încărcată. Cum reușești să te recompensezi fată de ele, că ești mereu plecat și pierzi momente din viață lor? Care este cea mai mare năstrușnicie pe care ți-au făcut-o vreodată?
Tot timpul meu liber este alocat familiei. Pe lângă faptul că le alint așa cum le alint pe fetițele mele, eu sunt de fapt cel alintat, eu sunt răsfățatul sorții în această relație. Faptul că toate vacanțele mele se petrec numai în cinci, alături de fetițe și soție, cred că spune multe. Bineînțeles că în ceea ce privește năstrușnicia, mă moștenesc din plin. Cred că mi-ar trebui două cărți să spun câte au făcut, însă în cazul lor năstrușnicia înseamnă copilărie, așa că le las să o trăiască din plin. Iar eu pe lângă ele îmi reamintesc cu mare drag de acea perioadă.
Ai vreun regret în viață profesională sau personală. Care ar fi el?
Nu cred că am regrete majore, pentru că fiecare decizie și fiecare acțiune ale mele m-au făcut omul care sunt acum atât din punct de vedere profesional, cât și spiritual. Așa că, nu pot regret nimic. Nu cum ar fi fost altfel, mi-e foarte bine așa. Dar nu înseamnă nu îmi doresc lucruri bune continuare, dar pentru toate am trebuie de fiecare dată să muncești, să demonstrezi, pentru că în viață nimic nu ți se cuvine. Și cel important e nu uiți de unde ai plecat.
Care este cea gafă pe care făcut-o profesional?
Nu am avut o gafă profesională majoră. Probabil că altfel nu aș fi prezentat astăzi Românii au talent sau Vocea României sau nu aș fi actor la teatrul Odeon. Bineînțeles că au existat greșeli de început de carieră, pe care le facem cu toții, însă important e că am învățat ceva din acele greșeli și că am mers mai departe, că m-am dezvoltat. Cred că nu trebuie să persiști în greșeli, ci trebuie să înveți ceva din ele. La mine așa s-a întâmplat.
Ce îți spune lumea cel mai des atunci când te vede pe stradă?
Foarte mulți oameni cu care mă întâlnesc îmi spun că parcă m-ar cunoaște de foarte mult timp, că mă simt foarte aproape de ei, iar acest lucru mă bucură nespus. Mulți oameni mă văd că pe un membru al familiei lor și pe stradă mă salută și zic: „Parcă te-am cunoaște de foarte mult timp”. Lumea zâmbește pe stradă când mă vede, sunt multe doamne trecute de a două tinerețe care atunci când mă văd mă îmbrățișează și-mi spun că parcă sunt copilul lor, iar acest lucru mă face fericit.
Ce rol pe scenă, în filme, la tv nu ai acceptă indiferent de câți bani ți s-ar oferi?
În meseria noastră nu se spune „nu”. Trebuie să încerci. Dacă vezi că nu ți se potrivește, e o chestie sinceră și înseamnă respect față de regizor sau față de partener să spui că nu poți. Însă nu m-am gândit niciodată care ar fi limita peste care nu m-aș duce. Cred că limita bunului simț, habar n-am. Până acum nu mi s-a oferit un rol pe care a trebuit să-l refuz.
Ce compromis ai făcut de dragul carierei?
Am început de jos, de foarte jos. Am fost actor la Cluj, la Satu Mare, la Timișoara, nu am fost din prima actor în București, n-am avut din prima rolurile la care am visat, nu am avut din prima emisiunile la care am visat și atunci a trebuit să muncesc mult pentru fiecare lucru, dar nu m-am plâns, pentru că, dacă vrei să faci această meserie, 90% este muncă . După, într-adevăr, rezultatele au venit cumva firesc, dar sunt un om care crede în școala provinciei în ceea ce privește actoria. Cred mie mi- a folosit enorm faptul am jucat mult provincie, acolo am „pus carne pe mine” și atunci când am venit București, am fost pregătit. Dar, poate, cel important lucru e că în timp am învățat că cel mult contează echipa cu care lucrez, atât în teatru, cât și în televiziune. Contează foarte mult regizorul, echipa tehnică și partenerul cu care lucrezi. Îmi doresc să mă bucur și să-i bucur pe ceilalți de fiecare dată, iar se întâmplă și datorită echipelor cu care lucrez.
Care consideri că fost cel greu moment, de cumpănă, din viața ta și de ce? Cum te-a marcat?
Cel greu moment fost acela când murit tatăl meu, iar eu aveam doar 16 ani. Atunci trebuit devin bărbatul din casă. A fost dificil, deoarece nu eram pregătit pentru așa ceva și , oricum, pierderea unui părinte este groaznică . Greu am putut trece acest moment, dar n-am prea avut de ales, am fost nevoit fiu bărbatul casă, din stâlpul de bază al familiei, pentru că mama nu putea face față tuturor lucrurilor. Așa m-am maturizat mult mai repede decât probabil aș fi vrut.
Dacă n-ai fi fost actor, ce ți-ai fi dorit să faci? Ce carieră ai fi urmat?
Uite, ăsta e marele meu noroc, fac exact ce îmi place și nu am visat vreodată să fac altceva. Am parte de două formate extraordinare la PRO TV, Vocea României și Românii au talent, și de un teatru în care mă regăsesc complet, Teatrul Odeon. Dacă totuși ar fi fost altceva, probabil aș fi încercat să fiu cântăreț de operă, dar iarăși mă bucur că fac ceea ce fac acum.