De
când stau în casă, vedetele autohtone și-au deprins tot felul de activități,
încercând să se adapteze situației. Pavel Bartoș a rămas suprins să afle ce
talent are în arta montajului video, reușind singur să facă content pe canalul
lui de YouTube.
Prezentatorul de la „Românii au talent” și-a propus ca în această carantină să interacționeze cât mai mult cu prietenii și colegii lui, cea mai mare provocare fiind aceea de a-l convinge pe Florin Călinescu să se filmeze cântând. I-a reușit fără probleme. Florin Călinescu a acceptat provocarea lui Bartoș, #staiacasășicântă și a fredonat din „Strada speranței la parter”.
„Prima provocare pe care am lansat-o este #staiacasă și cântă! Ce m-am distrat și ce bine mi-a părut să văd că am atâția prieteni care vor să se implice. Au fost trei provocări până acum: „Sunt vagabontul vieții mele” cu ai mei colegi de la teatru precum Elvira Deatcu, Carmen Tănase sau Alexandru Papadopol. A urmat provocarea pentru colegii de la filmări: Florin Călinescu, Andi Moisescu, Smiley, Cabral, Mihai Petre, alături de care am cântat „Strada speranței la parter”. Iar săptămâna aceasta am lansat „Drumurile noastre toate” cu Andra, Horia Brenciu și Tudor Chirilă. Și nu mă opresc aici. Vă pot spune că urmează să lansez materiale cu o altfel de întâlnire și un altfel de dialog cu prieteni și oameni pe care am vrut să îi cunosc. Chiar săptămâna aceasta voi începe (râde)”, a declarat Pavel Bartoș pentru Libertatea.