După două luni de autoizolare, chiar în ziua în care s-au redeschis saloanele de înfrumusețare, Bartoș a fost oprit din drumul lui către frizerie de două dintre fetele lui, cele mici, care s-au oferit să-l tundă.
„Mi-a crescut această perucă în cap care trebuie să dispară. Eu am tot sperat că o voi rezolva cu niște oameni profesioniști, dar ale mele fetițe și-au dorit foarte mult ca ele să mă tundă, să mă facă mult mai frumos decât sunt acum, iar pentru mine dorința fetițelor este ordin. Sper să pot ieși din casă fără șapcă”, a spus actorul înainte să se lase pe mâinile Ritei și Sofiei. Deși cele mici chiar și-au dat toată silința și au făcut o treabă bună, Bartoș a cerut soției sale să intervină. Astfel că retușul l-a făcut partenera lui de viață, care s-a descurcat ca o profesionistă.
Înainte să vadă ce a ieșit, Pavel Bartoș s-a rugat neîncetat de fetele lui să nu intervină prea mult cu foarfeca pentru nu a nu-i distruge frizura. „M-au ciopârțit. „Va trebui prelungită starea de urgență încă două luni ca să pot ieși și eu din casă. Se mai văd mici oaze în care se odihnește pielea capului, dar per ansamblu nu e un rezultat rău. În Casa de Pavel totul se poate”, a povestit prezentatorul de la „Vocea României” pe canalul lui de YouTube, unde a și postat întreaga aventură.