De la evenimentul atât de important pentru simpaticul actor nu putea lipsi familia acestuia, soția și cele trei fetițe. De asemenea, Bartoș s-a fotografiat și cu una dintre surorile sale, care a ținut să fie prezentă la lansare.
Dar la Teatrul Odeon au ajuns și vedetele Pro TV care apar pe micul ecran alături de Pavel Bartoș: Horia Brenciu, Irina Rimes, Smiley, Andi Moisescu Alex Dima („România, te iubesc!”) sau coregraful Mihai Petre sunt doar câteva nume. De asemenea, o prezență strălucitoare și remarcată de toată lumea a fost actrița Kira Hagi. Nu a lipsit nici Alexandre Eram, care a suplinit absența soției sale, Andreea Esca.
Tudor Chirilă nu a ajuns la proiecție
Marii absenți ai serii au fost Tudor Chirilă și Adrian Titieni, cel din urmă având rol principal în scurtmetrajul lui Bartoș. De altfel, regizorul și-a scuzat pe scenă actorul, mărturisind că starea sănătății nu i-a permis să vină, însă i-a urmărit pe colegii săi de platou pe internet, live.
„Până acum o oră eram cu lăzile de vin, căram… Mie mi se întâmplă asta, pentru că și la nuntă am întârziat o oră, pentru că a trebuit să duc apele minerale. Și nu m-a filmat nimeni. Am doar două poze. Până și preotul mă întreba: mai faci nunta aia?”, a povestit pentru început Pavel Bartoș în fața unei săli pline. De asemenea, într-un gest foarte romantic, i-a transmis soției sale, Anca, un „te iubesc!” aplaudat puternic de spectatori.
„Dacă nu o să râdeți în timpul filmului o să îl rog eu pe Horia Brenciu să se certe cu Tudor Chirilă și tot facem ceva. Cine știe, poate scena armăsarului…”, a adăugat Bartoș, făcând aluzie la scena de „călărie” a cărei protagoniști au fost cei doi jurați de la „Vocea României”, îndelung comentată în mediul online.
Filmul „Romanian Tradition” spune povestea unor studenți care se duc într-un weekend la țară, la unul dintre ei. Nimeresc întâmplător la o nuntă unde, amețiți și binedispuși, din prea mult entuziasm răpesc mireasa și totul degenerează într-un mod în care nimeni nu se așteaptă.