Compania aeriană Tarom a dorit o schimbare de look a personalului său. Așa că a organizat o licitație la care au participat 31 de designeri, printre care și Cătălin Botezatu, acesta din urmă a fost și cel care a câștigat cursa.
Am ales modelele lui Cătălin Botezatu pentru că aduc uniformelor un plus de eleganță și de optimism și pentru că întrunesc cel mai bine toate elementele de identitate ale companiei Tarom”, a explicat Paul Călărașu, PR Tarom.
Conform site-ului stirileprotv.ro, va fi pastrată culoarea bleumarin, însă vor fi adăugate elemente noi.  ”Am avut 750 de schițe. Sunt respectate niște norme de material, culoare. Sunt onorat că m-au ales. Sunt fericit că pot să-mi promovez țara cu uniformele mele”, a afirmat Cătălin Botezatu.
Bote are deja experiență în domeniu, însă pentru România nu a realizat uniforme până acum. Designerul a creat costumele pentru personalul de bord al unor companii aeriene renumite din Asia și Europa, dar și pentru TGV și căile ferate franceze.

 
 

Urmărește-ne pe Google News