Acesta a adăugat: „Mă aşteptam ca Oana să recunoască faptul că filmuleţele îi erau adresate pentru că e încolţită. Mi-am dorit să avem un divorţ amiabil, dar acum sunt în avantaj dacă sunt dat în judecată de Oana. Dacă mă dă în judecată, eu îmi cer scuze faţă de Instanţă că sunt mailuri porno. Dacă apare un mail în presă, poate fi dat chiar de Oana Zăvoranu. Filmul poate mi-a fost dat chiar de Tudy, sau de o iubită de-a lui, dar n-am de unde să ştiu. Sunt nişte mailuri tari care implică mai mult personaje politice, iar în mesaje Tudy e gelos pe alţi amanţi de-ai Oanei. Unul dintre aceştia este persoană publică”.
Despre faptul că i-a stricat reputaţia lui Tudy, Pepe a spus: „Nu sunt eu răspunzător pentru dialogul lui cu Oana din aceste filmuleţe. Nu cred că avea nevoie de atâte şcoli să facă ce a făcut”
Cătălin Măruţă a ţinut să-i transmită şi el un mesaj Mărioarei Zăvoranu, mama Oanei care l-a acuzat pe moderatorul „Happy Hour” că i-a pus cuvinte în gură: „Dacă îşi permite să o facă pe fiica ei ordinară, eu zic să se pondereze în ceea ce mă priveşte pe mine, mai ales că spune lucruri numai neadevărate. Am tăiat materialele la montaj pentru că erau mesaje cu multe golănii”.