Habar nu a avut însă Pepe că scaunele au fost făcute după un mulaj cu apetisantul posterior al lui Catrinel Menghia, realizat cu câteva luni în urmă, în Italia.
“Chiar nu am ştiut, mie mi-au plăcut scaunele. O s-o invit pe Catrinel acasă la mine să vină să probeze scaunele, să vedem cum se potriveşte, ca să fac şi o glumă. Am fost însă supărat pentru că mi-au greşit comanda, în loc să-mi aducă doar două cu fund de femeie şi două cu posterior de bărbat, am primit patru la fel. Probabil e un semn că trebuie să primesc patru fete la mine acasă, în acelaşi timp. Dacă nu reuşesc să le schimb, o să mai cumpăr un scaun pentru mine”, a declarat Pepe, despre care se poate spune că, practic, a înlocuit fundul Oanei Zăvoranu cu cel al lui Catrinel Menghia, mai în glumă mai în serios.
4.000 de euro a fost suma pe care cântăreţul a plătit-o pentru cele patru scaune pe care le are în living.
L-a schimbat pe Marty cu Party
Pepe şi-a tras şi un prieten în noua lui casă de burlac. E vorba despre Party, un pisoi birmanez, care l-a înlocuit pe bătrânul Marty, al Oanei Zăvoranu (foto mic), pe care diva l-a luat atunci când a plecat.
Urmărește-ne pe Google News