La cererea Zăvorancei, înfăţişarea are loc chiar în ziua în care vedeta va împlini 38 de ani. Pepe nu va rămâne, se pare, insensibil şi va încerca să-i facă o surpriză soţiei sale, în amintirea vremurilor bune, de altădată. Conform apropiaţilor, el se va prezenta la divorţ cu un buchet mare de flori. Cu toate acestea, contactat de Libertatea, Pepe a precizat că nu sunt şanse ca el şi Oana să se împace: “Nu vom mai sta faţă în faţă, doar noi doi, niciodată. Nu vreau să vorbesc despre ce voi face de ziua ei, despre cadouri sau de altele, tocmai pentru că nu vreau sub nici o formă să mai intrăm în vreun schimb de replici”.
Prodanca nu vine la înfăţişare
Faptul că relaţiile dintre Oana Zăvoranu şi Anamaria Prodan s-au răcit e întărit de intenţia impresarei de a nu fi prezentă azi, alături de prietena sa, la notar, aşa cum a făcut la primul termen. “Nu am de ce să mă duc la înfăţişare. În plus, îmi pleacă şi fetiţele, în America. O s-o sun pe Oana şi, probabil, o să şi vorbim. Nu cred că-i arde să îşi sărbătorească ziua de naştere”, a declarat Prodanca pentru Libertatea.
Artistul şi-a refăcut locuinţa
Imediat după anunţarea divorţului, Oana a plecat din locuinţa lui Pepe cu tot cu mobilă, lăsând apartamentul gol. La trei luni de la acele evenimente, cântăreţul şi-a reamenajat locuinţa, pe care o va reinaugura azi, la “Happy Hour” (PRO TV).