Pepe a renunțat să-și serbeze onomastica. Pe lângă faptul că mâine va fi cam toată ziua la filmări, artistul trebuie să-și ia în serios rolul de… Moș Nicolae.

Acum Ionuț Nicolae Pascu sare deja două fetițe care i-au făcut lista cu darurile pe care și le-ar dori în ghetuțe. Mai ales Rosa, care i-a dat și o scrisorică!

”Vrea fructe si jucării, ce a învățat ea pe la grădiniță”, ne-a spus artistul.

Dar, pentru a primi ceea ce-și dorește, micuța trebuie la rându-i să-și asculte părinții. Iar în această seară, e musai să stea cumințică în camera sa și să-și lase ghetuțele la fereastră, gata pregătite și curățate.

Păcălit să rămână în cameră

”Asa ne păcăleau și pe noi când eram mici. Trebuia să nu ne mișcăm din dormitor pentru că altfel îl speriam pe Moș Nicolae și nu mai venea. Puneam ghetele la geam, după ce le curățam. Niciodată nu am primit nuielușă”, ne-a mai spus Pepe, semn că a fost un copil cuminte, care nu a ieșit din cuvântul părinților.

Cum artistul nu va avea însă prea mult timp pentru cumpărături, asta și pentru că ieri a avut concert tocmai în Serbia, sarcina cadourilor a picat pe Raluca, soția sa.

 

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News