În urmă cu câteva zile, Pepe a recunoscut că se vede cu o femeie la patru luni de la divorțul de Raluca Pascu, mama fetițelor lui. A spus că nu este într-o relație, că sunt în tatonări. „Am ajuns în punctul în care mă simt iubit, respectat. Nu sunt într-o relație, sunt în tatonări”, anunța Pepe în cadrul podcastului lui Damian Drăghici.
Acum, pe contul de Instagram al artistului, au apărut mai multe clipuri video în care s-a putut vedea cum și-a petrecut ziua de sâmbătă. Artistul a ieșit la o terasă din București alături de prieteni, dar și de noua femeie din viața lui.
Pepe stă la masă alături de Yasmine, artistul îi pune mâna pe picior, iar, conform spynews.ro, cei doi s-au și sărutat în public. Aceasta este de profesie make-up artist.
După cum se poate observa în fotografii, cântărețul, care e îmbrăcat într-un tricou alb, are zâmbetul pe buze.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Recent, s-a aflat ce spune Pepe despre o nouă căsătorie. El crede încă în iubire, așa că dacă va întâlni persoana potrivită, se va căsători încă o dată. De asemenea, își mai dorește și copii.
„Nu o să mă vedeți azi cu una, mâine cu alta, nu sunt genul. Dacă găsesc ceva serios, mă însor din nou. Dacă aș avea o relație, care în acest moment e extrem de posibilă, mai vreau și copii!”, a declarat el la Antena Stars.