Chiar dacă este gravidă în luna a şaptea, Raluca n-a avut probleme cu sarcina în această vacanţă, ea fiind de altfel încurajată şi de medic să plece la drum fără teamă. Pepe şi-a dus soţia la plajă, apoi au bătut cele mai luxoase magazine, în căutarea unor hăinuţe pentru fiica lor, Maria, care se va naşte la mijlocul lunii august. “A fost o vacanţă de vis. Ne-am distrat, dar şi relaxat în acelaşi timp. Raluca venea după sesiunea de examene de la facultate, iar eu după o perioadă aglomerată de concerte. Am fost la plajă, la cumpărături, iar eu am făcut şi scufundări şi am dat de mâncare la peşti. Vacanţa a fost una modestă, am făcut oarece economii. Şi asta pentru că vrem să ne luăm casă înainte să se nască Maria. Cu toate astea, ne-am făcut toate poftele şi ne-am luat tot ceea ce ne-am dorit. Hotelul cu all inclusive ne-a costat 3.500 de euro, însă toată vacanţa a făcut cam 10.000 de euro”, ne-a declarat Pepe, în exclusivitate.

Pepe şi Raluca au colindat magazinele din Turcia pentru a cumpăra haine pentru fetiţa lor, care se va naşte în august

Pepe s-a distrat făcând scufundări (foto sus) şi admirând peştii (foto jos)

 
 

Urmărește-ne pe Google News