Pepe şi Raluca mai au fini, însă duminică a fost pentru întâia dată când au năşit împreună: “Este prima fetiţă pe care o botezăm. Eu am mai botezat doi băieţi, iar Raluca, la fel. Acum avem o finuţă, care ne-a cucerit inimile pe loc. Ne dorim să repetăm figura şi să avem cât mai mulţi fini şi finuţe”, a declarat Pepe, pentru Libertatea. Solistul s-a dovedit a fi un naş foarte priceput, căci de fiecare dată când finuţa lui plângea, el reuşea să o înveselească. “A luat-o în braţe şi îi cânta la ureche melodii de leagăn, iar copilul se liniştea aproape imediat”, ne-a spus unul dintre meseni.
Pe tot parcursul serii, naşa Raluca, însărcinată în opt luni, a stat mai mult la masă, ieşind din local doar de câteva ori pentru a lua o gură de aer. În schimb, soţul ei a fost foarte atent cu ea. S-a asigurat că are mereu apă în pahar, că nu-i lipseşte nimic. Ba chiar i-a dat cu mâna lui câteva pişcoturi. După ora 23.00, soţia lui Pepe s-a dus acasă, căci era foarte obosită. Şi Pepe a fost nevoit să plece devreme de la petrecere, pentru a onora un concert.

 
 

Urmărește-ne pe Google News