Mihai Mitoşeru şi Noemi vor face pasul cel mare pe 11 iulie 2015, fix în ziua în care vor aniversa nouă ani de relaţie.
Toată lumea ştie că povestea lor de iubire nu a fost numai lapte şi miere. De-a lungul vremii, au existat numeroase despărţiri şi împăcări, dar asta le-a întărit relaţia şi i-a făcut să-şi dea seama cât de mult se iubesc.
„A durat nouă ani până l-am convins, nici eu nu ştiu cum am reuşit. Ne-am dorit amândoi acest lucru şi, după doar trei luni de relaţie, m-a cerut de soţie. S-a pus în genunchi, mi-a pus inelul pe deget, iar eu am acceptat. Se pare că în cazul lui, de la a zice la a face e o cale lungă şi cred că pauza de care am avut parte amândoi ne-a făcut să ne dăm seama că ne iubim cu adevărat”, i-a povestit Noemi Adrianei Bahmuţeanu, în emisiunea „Necenzurat”, de la Antena Stars.