Pepe şi soţia sa, Raluca, s-au îmbarcat încă de sâmbătă dimineaţă în avion, cu destinaţia Milano, pentru o scurtă “vacanţă de cumpărături”.
Cei doi soţi şi-au propus nu doar să-şi înnoiască garderoba, ci şi să vadă mai multe costume de ginerică şi, respectiv, rochii de mireasă, dat fiind faptul că la vară, chiar de ziua artistului, vor face nuntă mare.
Se gândesc să-şi ia mai multe ţinute În Italia, cei doi respiră uşuraţi că nu i-au prins zăpezile şi frigul de acasă.
“Am fugit de codul portocaliu. Vom face shopping şi pentru noi, şi mai ales pentru Maria (n.r. – fetiţa celor doi, în vârstă de un an şi şase luni). O să ne uităm şi de costume pentru nuntă, mai întâi să ne facem o idee. Mai avem până la vară, nu ne grăbim să le luăm de pe acum. Dacă o să găsim ceva deosebit, o să cumpărăm, chiar dacă până atunci ne vom mai lua şi alte ţinute”, a mărturisit Pepe pentru Libertatea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News