Deși fiecare și-a refăcut viața, Pepe și Raluca Pastramă au păstrat o relație civilizată de dragul celor două fetițe pe care le au împreună. Maria a terminat clasa IV-a, iar părinții ei i-au fost alături la festivitatea de final. După divorț, cele două fetițe au rămas în grija mamei lor, însă își petrec foarte mult timp și cu tatăl lor.
Cântărețul s-a fotografiat alături de fiica sa, Maria, pe care a și felicitat-o pentru rezultatele avute la școală. „Felicitări, iubirea mea”, a scris Pepe pe Instagram, în dreptul imaginii cu fiica sa, la fel cum a procedat și fosta lui soție: „La revedere clasa a IV-a. Felicitări, prințesa mea!”, este și mesajul Ralucăi Pastramă pentru fiica sa.
Cei doi foști soți s-au comportat precum o familie, chiar dacă fiecare și-a refăcut viața. Pepe s-a căsătorit cu Yasmine Ody și împreună au un băiat, iar Raluca Pastramă s-a căsătorit cu Ibrahim și împreună au o fetiță.
Raluca Pastramă a vrut să divorțeze de Pepe
Pepe dezvăluia la patru luni de la divorțul de Raluca și că el nu și-a dorit să se despartă de fosta soție, ea a fost cea care a pus punct relației. Cântărețul s-a gândit în special la fiicele lui.
„Raluca a pus punct. Cumva, viața mea de acum este suma tuturor întâmplărilor din viața mea. Am înțeles ceva din fiecare etapă a vieții mele. Nu mi-aș fi dorit să divorțez. Acum, de Raluca, nu de Oana”, a povestit Pepe la Antena Stars.
În februarie 2021, Pepe și Raluca Pascu au divorțat la notar, pe cale amiabilă. Fosta soție a interpretului a mers însoțită la notar de fratele său, Bombo Pastramă. Cei doi au fost căsătoriți timp de opt ani, iar anunțul separării a fost făcut în spațiul public de artist.
„Eu alături de Raluca nu vom mai parcurge același drum, mai exact vom divorța în curând. Este o decizie asumată. A hotărât să pună punct relației. Nu mai locuim împreună de mai bine de două săptămâni. Vrem să avem o relație civilizată în continuare pentru copiii noștri, vom merge la notar, nu există niciun fel de proces, litigii și alte speculații. Nu există un motiv major, nu există un motiv real, dar dacă nu se mai poate, nu se mai poate. Am încercat, am făcut tot posibilul”, a anunțat el într-un video postat pe YouTube.