Edițiile speciale de sărbătoare continuă astăzi, de Ziua Națională a României, de la ora 17.00, la Antena 1, într-o ediție cu totul specială atât pentru jurați, cât și pentru cei de acasă.
Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor fi luați la „roast” de cei mai mari domnitori, scriitori sau artiști din istoria României.
Dacă până acum au primit fără să crâcnească replicile acide
ale unor personalități contemporane din diferite domenii, de Ziua Națională a
României, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor fi luați la roast chiar și de mari
domnitori, artiști sau scriitori ai țării.
Doina Teodoru o va personifica pe Ecaterina Teodoroiu, în
timp ce scriitorii Ioan Luca Caragiale și Mihai Eminescu vor fi reprezentați de
George Tănase și, respectiv, Andreas Petrescu.
În ceea ce privește personalitățile care au avut un rol important în istoria politică a României, Angel Popescu va îmbrăca hainele lui Vlad Țepeș, Cristi Iacob și Johnny Bădeliță îi vor aduce pe scenă pe Decebal și Traian, iar Paula Chirilă va juca rolul Elenei Ceaușescu.
Transformări spectaculoase, dar și meniuri specifice îi vor
ajuta pe cei trei jurați iUmor să guste din parfumul fiecarei epoci și să îndure
cu mai multă ușurință remarcile invitaților.