Prima zi la Untold 2017 a debutat cu un superb foc de artificii, spre bucuria a sute de mii de oameni puși pe distracție.
Festivalierii au avut accesul permis în perimetrul festivalului — o zonă de 250.000 de metri pătrați în centrul municipiului, cuprinzând arealul stadionului Cluj Arena, al Sălii Polivalente și al Parcului Central — încă de la ora prânzului.
Poliţiştii şi jandarmii au fost însă și ei prezenți au aplicat în prima zi de a festivalului Untold 30 de sancţiuni contravenţionale, fără a fi raportate însă incidente majore.
“Forţele de poliţie şi jandarmerie au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 14.000 lei, cele mai multe pentru abateri constatate la legea privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale pentru abateri constatate la legea privind protejarea populatiei împotriva unor activității comerciale ilicite”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Cluj.
Mii de oameni, cei mai mulți tineri, au luat cu asalt intrările extrem de riguros organizate, iar prima oprire a fost în Parcul Central, unde au fost amenajate diferite zone de relaxare, într-o atmosferă de ‘pădure fermecată, populată de elfi și zâne. Asta pentru că, dincolo de zecile de concerte care au loc în cele patru zile de festival, Untold propune și la această ediție o gamă largă de activități care au loc departe de scene.
„Untold 2017 înseamnă Real Life-Fantasy și se transformă într-o lume magică plină de personaje fantastice. La Foișorul din Parcul Central, festivalierii pot deveni pentru o zi, regi, regine, zeițe, zei și pot lua acasă amintiri din lumea fantastică. Fantasy Corner vine cu surprize și dezlănțuie fantezia cu tatuaje henna, glow in the dark, dar și accesorii cu care fanii festivalului devin parte din poveste. Animatori pe picioroange, acrobați, magicieni, zone de poveste și multe surprize așteaptă să fie descoperite sau experimentate în lumea plină de magie UNTOLD 2017”, explică organizatorii, prin intermediul unui comunicat de presă, citat de Agerpres.
CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV / Perversul de la munte, mai tare ca ursul! Un individ care se expunea gol prin pădure a băgat în sperieți sute de turiști
Un colț al Parcului Central a fost dedicat zonei Trasilvania All Inclusive, unde festivalierii, români sau străini, pot deveni transilvăneni în 5 pași. Aici vor descoperi costumele populare tradiționale, pot face o incursiune în cultura dar și în gastronomia Ardealului, pot admira expoziția de ii sau își pot achiziționa tricouri cu zicale tipic ardelenești.
Cele 10 scene au fiecare un nume special ales și o poveste menită să îi introducă pe cei prezenți într-o atmosferă de basm.
„Scena principală, Dragons Nest va fi și în acest an cea mai mare scenă a unei producții din România, având dimensiuni impresionante: 100 de metri lățime și peste 35 de metri înălțime. Toate cele 10 scene din festival au câte o poveste și un design deosebit la care au lucrat zeci de arhitecți, ingineri, ilustratori și sute de oameni din echipele tehnice, care au ajutat la montarea lor”, spun organizatorii.
În cele patru zile de festival sunt așteptați să participe peste 300.000 de persoane. Cea de a treia ediție a Untold se desfășoară între 3 și 6 august.
CITEȘTE ȘI… Episodul Costa Sponte e istorie, Simona Halep a rămas fără iubit: «E singură, nu vrea nici o relație până nu ia un titlu de Mare Șlem»
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!