Astfel, aseară, începând cu 20.30, peste 900.000 de telespectatori din toată ţara au stat la televizor pentru a urmări aventurile prin care trec părinţii şi adolescenţii în încercarea de a se redescoperi. Minutul de aur (21.13) a adunat în faţa micilor ecrane 1.339.000 de curioşi care, alături de Cove, au urmărit o adolescentă rebelă şi pe părinţii ei care au aflat, în premieră, despre „hobby-urile” fetiţei lor.
Cu o medie de audienţă de 5,8% şi o cotă de piaţă de 12,6%, emisiunea „Fata lui tata” a poziţionat Kanal D pe locul al doilea, în intervalul orar 20.30-21.30, pe publicul comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, din mediul urban. Astfel, noua emisiune de la Kanal D surclasează serialul „Vine poliţia!” de pe PRO TV, emisiunea „Schimb de mame” de la Prima TV, precum şi filmele artistice de la TVR 1 şi Acasa TV.