„Peter se află în drum spre un centru de reabilitare dinThailanda. El a plecat noaptea trecută de pe aeroportul Heathrow (Londra) şi a ajuns în Thailanda în această dimineaţă. Îi dorim toate cele bune. El abia aşteaptă să continue munca la noul său album”, se arată într-un comunicat de pe site-ul oficial al artistului, conform contactmusic.com.

Solistul formaţiei The Libertines se luptă de mai mulți ani cu dependenţa de heroină şi de cocaină și a fost internat de nenumărate ori la dezintoxicare. Fără rezultat însă. Pete Doherty, în vârstă de 33 de ani, a mărturisit recent că s-a drogat chiar şi pe platourile de filmare ale producţiei sale de debut în cinematografie, „Confession of a Child of the Century”, pentru că simţea că nu putea „să funcţioneze” fără droguri.

Urmărește-ne pe Google News