Fostul muzican şi prezentator al TVR, Petre Magdin, rămâne legat de rockerii săi, cei pe care i-a ”hrănit” ani la rând prin prima emisiune dedicată 100% rockului de după 89, ”Întâlnirea de la miezul nopţii”. Cel care a fondat în anii 70 trupele Modern Grup și Dixie, Mister ”Bună seara prieteni” a venit în București să sprijine o acțiune concertistică de strângere de fonduri pentru cei afectați în incendiul de la Colectiv. Este o rară ieșire mondenă mai ales că, de când a ieșit la pensie, Petre Magdin ” s-a lepădat” de Capitală și s-a mutat la țară împreună cu Ana, soția sa, într-un frumos sat vâlcean.
Petre Magdin a refuzat în ultimii ani să se expună în media, supărat pe foștii săi colegi din TVR care i-au refuzat toate proiectele.
Se pare că rockul l-a întreținut bine pe charismaticul personaj, care emană aceeași energie debordantă. Uimitor, artistul a terminat un nou album muzical, la 40 de ani de la precedentul editat.
Rămas unul dintre cei mai populari prezentatori de televiziune de după Revoluție, prin emisiunea sa, Petre Magdin a lansat zeci de formații și artiști rock, majoritatea întâlniți în primul eșalon muzical.
CITESTE SI : Rocker-ul Magdin s-a retras la ţară
Urmărește-ne pe Google News