„Într-un fel, mi-am pierdut mințile, m-am îndrăgostit foarte mult de Silvia, nu doar că este frumoasă, că are o voce frumoasă, dar am și eu dreptul să mă simt bine cu aleasa inimii mele”, a mărturisit politicianul în emisiunea de la Kanal D.

„Dacă eu sunt ceea ce sunt, trebuie să mă manifest, să vreau să exist așa cum sunt eu, și nu cum vor alții. Eu, de fapt, am făcut un lucru firesc. Când o căsătorie nu a mai fost posibilă, așa cum au recunoscut ambele părți, și am cunoscut o femeie de care m-am îndrăgostit, m-am căsătorit cu ea, am făcut un copil. Asta e normalitatea! Și vreau să vă transmit: iubiți-vă copiii în fiecare moment al vieții, fiindcă asta va defini viața fiecăruia!”, i-a spus Petre Roman lui Denise Rifai când a fost întrebat despre căsniciile sale.

„N-am apucat să văd dacă sunt gelos”

„Silvia este o soție devotată, iubitoare, pe care am îndemnat-o să-și vadă de cariera ei muzicală, mai ales că are o voce frumoasă. Mi-aș dori să aibă o carieră mult mai înfloritoare, pentru a fi un cuplu împlinit și din punct de vedere profesional”, a detaliat politicianul.

Cine cântă în familia Roman? „Eu nu, că nu am voce! Cea mai mare bucurie a unui bărbat este ca mama copilului lui să se simtă bine. Ori de câte ori s-ar întâmpla să cântăm pe voci diferite, nu este bine. Ea are o voce mai performantă”, a parat soțul.

Gelos? „N-am apucat să-mi dau seama, fiindcă n-am avut motive niciodată. Și sper să nu am vreodată”.

Ce alte dezvăluiri a mai făcut Petre Roman în emisiunea lui Denise Rifai

 
 

Urmărește-ne pe Google News