Avea doar 13 ani atunci când a participat la prestigiosul show Americas Got Talent, ajungând în finala concursului din peste 100.000 de participanți. Ulterior, Laura a vrut să-și demonstreze talentul și în România, și i-a reușit cu vârf și îndesat, reușind, în anul 2016, să-și adjudece trofeul „Românii au Talent”. Născută în America, solista se simte foarte apropiată de România, motiv pentru care profită de orice prilej pentru a veni în țara în care s-au născut părinții ei. Ce-a mai făcut Laura, în ultimii patru ani, după ce a câștigat show-ul de talente, de la Pro TV? A învățat limba română, a obținut cetățenia și pare că-și dorește să-și croiască aici un drum profesional.

Turneu în 18 orașe

Greu de crezut, dar micuța Laura se
apropie acum de vârsta majoratului, artista urmând să aniverseze 18 ani la
începutul lunii aprilie, mai exact pe data de 7. Aniversare care va avea loc în
România, întrucât atunci se va afla în plin turneu. Seria de concerte ce va debuta
la Galați, pe 16 martie și va ajunge la cele mai importante orașe din țară, fiind
confirmate deocamndată: Tulcea, Constanța, Bacău, Iași, Timișoara, Arad,
Oradea, Satu Mare și Târgu Mureș.

Deși performanțele profesionale ale Laurei nu au fost promovare foarte mult în România, tânăra artistă a strâns un portofoliu profesional admirabil, respectiv duete cu Michael Bolton, Il Volo, Toto Cutugno, Matteo, fiul lui Andrea Bocelli și Placido Domingo Jr. Mai mult, a jucat în producția cinematografică ”Aria pentru Albrights”, și a fost vedeta unor ceremonii sportive cu audiență colosală în America, momente neprețuite pentru țara în care s-a născut. Amintim, aici, interpretarea imnului național american pentru echipa de fotbal american White Sox și pentru echipa de baschet Chicago Bulls, amândouă din Chicago. Dar anul 2019 a fost unul plin de concerte și în România, de notorietate fiind participările la Festivalul Cerbul de Aur și la preselecția națională Eurovision. Născută într-o suburbie a orașului Chicago, părinții cântăreaței pop-opera Laurei Bretan sunt originari din Maramureș – tatăl – iar mama din Hațeg, Hunedoara.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

 
 

Urmărește-ne pe Google News