Dragoş Dolănescu a organizat pentru ziua lui Darius, care a împlinit un an, mai întâi, o petrecere pentru cei mici la el acasă. La o săptămână de la prima petrecere, fiul lui rapsodului Ion Dolănescu şi-a invitat colegii de la Parlamentul din Costa Rica (unde lucrează ca şi consilier) să-l serbeze pe mezinul său.
Lui Dragoş Dolănescu i-au călcat pragul foşti miniştri, deputaţi în Parlament, iar invitatul de onoare a fost fostul preşedinte al statului, Rafael Calderon Angel Furniera, care a condus ţara în perioada 1990-1994, unul dintre naşii micuţului Darius.
La petrecere au fost mulţi invitaţi, surpriza fiind o trupă de cântăreţi tradiţionali- mariachi-, care au oferit un spectacol de zile mari. Micuţul Darius a primit o mulţime de cadouri.
„Şi lui tata îi plăceau petrecerile. Obişnuia să petreacă câte trei zile de ziua lui. Uite că şi noi am tot petrecut. În ultima vreme am tot ţinut-o în petreceri. A fost ziua lui Ion, fiul meu cel mare, care a împlinit 7 ani, apoi a fost ziua mea şi acum a lui Darius, care a împlinit un an”, spune Dragoş Dolănescu.