Petru Mircea a explicat joi la Realitatea Tv  şi motivul pentru care nu le permite socrilor să-şi vadă nepotul. El susţine că nu vrea ca băiatul lui să fie martorul unor scene asemănătoare celor de joi, de la mormântul artistei. „Haideţi să fim cinstiţi. Dacă voiau (părinţii Mădălinei Manole, n.r.) să-şi vadă nepoţelul, şi-l vedeau. Puteau veni fără presă şi, dacă nu reuşeau, începeau procesul”, a completat el.
Totodată, soţul artistei a mai spus că Mădălina nu a avut parte de o copilărie prea fericită şi că atmosfera din casa artistei era tensionată, menţionând chiar certuri şi bătăi. „Soţia mea a avut ceva sădit în suflet de mult. Ştiu că avea o neîmplinire încă din copilărie, neîmplinirea unei familii în care să stăruiască o atmosferă caldă, de familie. A fost lucrul care i-a lipsit. A trăit nişte tensiuni în copilărie care i-au lăsat traume. Certuri, bătăi…”, a declarat Petru Mircea.
Acesta a mai declarat că părinţii cântăreţei ar fi ştiut de stările proaste prin care trecea Mădălina Manole înainte de moarte, dar că nu i-a interesat. „Cu 2 luni înainte de a se stinge soţia mea, părinţii ei nu au mai călcat în casă la noi, nu au mai dat niciun semn de viaţă. Nu m-a mai sunat nimeni, nici mama, nici tatăl, nici fratele, să mă întrebe cum se mai simte Magda, cum s-a trezit, absolut nimeni. Niciun semn cu 2 luni înainte de tragedie”, a precizat soţul cântăreţei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News