Mâine, ora 12.00 p.m., Nicu Covaci va inaugura pe internet noua „fereastră” a grupului, www. phoenix50.ro, un site aniversar pentru anul în care Phoenix, simbolul etno rock-ului românesc, sărbătoreşte 50 de ani de la primul concert. Zeci de poze inedite, multe niciodată publicate, cu trupeţii ce au impresionat nu numai prin muzică, ci şi prin curajul lor de a sfida autorităţile comuniste (au părăsit ţara în plină glorie, ascunşi într-un camion cu tehnică muzicală), vor completa galeria istoriei Phoenix. 2012 va fi un an cu multe spectacole Phoenix, poate ultimul turneu naţional al trupei al cărei motor rămâne icon-ul Nicu Covaci.