În versurile piesei ”Slide Away”, Miley vorbește despre consumul
de droguri și alcool, dar și despre vremea când erau adolescenți. „A fost odată
paradis / Am fost odată paralizată / Cred că o să-mi lipsească luminile acestui
port / Dar a venit timpul să renunț”, sunt versurile cu care își începe Miley piesa.

Balada artistei a fost postată pe pagina sa de YouTube șideși
nu are un clip, imaginea de fundal este cu o sticlă de whisky și mai multe
flacoane cu pastile plutind pe apă.

Piesa pare să facă referire la ceea ce au declarat presei
surse apropiate cântăreței, și anume că motivul despărțirii celor doi este
consumul excesiv de droguri și alcool al actorului australian.

Surse apropiate lui Miley au declarat pentru TMZ, că artista
a încercat să salveze căsnicia, dar nu a putut accepta faptul că soțul său „bea
mult” și „folosea anumite droguri”.

Surse din partea lui Liam susțin că acest lucru nu este adevărat
și motivul despărțirii celor doi a fost infidelitatea cântăreței.

Liam Hemsworth a publicat pe contul său de Instagram un
mesaj în care confirmă despărțirea. „Miley și cu mine ne-am despărțit recent.
Îi doresc sănătate și fericire să meargă înainte”, a spus el.

Cântăreața și actorul Liam Hemsworth s-au întâlnit cu
aproape un deceniu în urmă pe platourile de filmare la ”The Last Song”. Cuplul și-a
făcut relația publică în 2012, dar apoi după mai multe despărţirii, în 2015 s-a
reunit și s-au căsătorit în decembrie 2018.

Urmărește-ne pe Google News