Vedeta pop a fost internată din cauza unui virus stomacal pe care l-a contractat în urmă cu puțin timp. Pink, în vârstă de 38 de ani, şi-a anulat al treilea concert pe care urma să-l susţină la Sydney.
Miercuri, ea a postat pe contul său de Instagram un mesaj în care le-a mulțumit fanilor pentru ”urările de bine” şi a povestit cum a fost transportată de urgenţă la spital „cu dureri groaznice”, cu doar 20 de minute înainte de probele de sunet pentru concertul programat luni.
„Am fost externată noaptea trecută şi urmez sfaturile medicului cu lichide şi odihnă”, le-a spus cântăreaţa fanilor săi de pe Instagram.
„Mulţi dintre voi ştiţi cât de epuizante sunt spectacolele mele, că nu stau doar în faţa microfonului şi cânt. Mă învârt, dansez, zbor, mă agăţ, atârn şi strig tot timpul… De aceea, trebuie să fiu sănătoasă şi să mă simt bine pentru a susţine acest concert. Cred că toţi meritaţi un concert întreg, cu mine în forma mea cea mai bună”, a explicat artista.
„Următorul nostru show va fi sâmbătă, iar până atunci voi bea ceai verde şi îmi voi petrece timpul alături de copiii mei”, a mai scris Pink.
Ea a adăugat şi „un avertisment pentru paparazzi” care i-au făcut fotografii în care părea că se relaxează alături de familie pe plajă. „S-ar putea să mă vedeţi ieşind din cuşca camerei mele de hotel şi mergând dreaptă cu doi copii. Şi un alt avertisment: s-ar putea chiar să zâmbesc. Nu prea mult, însă. O să încerc să-mi controlez zâmbetul”. Anterior, Pink a explicat că imaginile respective nu reflectă starea sa de sănătate.
Artista se află în Australia din 4 iulie în cadrul turneului său mondial „Beautiful Trauma” şi a cântat deja la Perth, Adelaide şi Melbourne.
Pink a vizitat ultima dată Australia în 2013, când a susţinut 46 de concerte, scrie Agerpres.
Citește și: Țara din Europa unde amenzile de circulație se calculează în funcție de avere