Dupa Prima, cu „Vrei sa fii miliardar?”, si PRO TV, cu „Lantul slabiciunilor”, TVR 2 este a treia televiziune care difuzeaza o emisiune-concurs celebra in strainatate.
Este vorba de „Piramida”, un joc care ocupa locul sase in topul celor mai vizionate 50 de show-uri de gen si care va intra in grila postului de luni, 24 decembrie, si va putea fi vizionat de luni pana vineri, intre orele 20.30 – 21.00.
La „Piramida” se intrec doua echipe, formate din cate un om obisnuit si un VIP. Fiecare cuplu astfel format trebuie sa ghiceasca, contracronometru, un numar cat mai mare de cuvinte apartinand unei categorii dinainte stabilite. In functie de numarul de cuvinte ghicite corect, se castiga puncte. Echipa care are cele mai multe puncte participa la etapa urmatoare a jocului: cea in care se castiga bani.
Castigatorii unei editii vor intra si in emisiunea de a doua zi, avand dreptul sa participe la maximum cinci astfel de jocuri consecutive si sa acumuleze o suma maxima de 500 de milioane lei, plus bonusuri in obiecte. Prezentatorul show-ului, Radu Banzaru (foto), nu e strain de televiziune. Actor la Teatrul de Comedie din Bucuresti, el a mai prezentat emisiunea „Motor”, la Prima TV.