Piţurcă şi Vica, o fostă balerină care susţine că micuţul ei Edan ar fi rodul iubirii ei cu selecţionerul, ar fi trebuit, astăzi, să se afle faţă în faţă pentru o confruntare marcată de foarte multe întrebări la care instanţa aştepta răspunsuri clare. Numai că, prin avocatul său, Piţurcă a transmis magistraţilor că nu se poate prezenta în faţa instanţei, motiv pentru care confruntarea cu lituanianca a fost amânată. „Instanţa a acordat un nou termen pe 13 septembrie, dată la care domnul Piţurcă va trebui să facă dovada motivelor obiective care l-au împiedicat să se prezinte astăzui în faţa magistraţilor pentru a afi audiat”, ne-a declarat în exclusivitate Augustin Drăghiceanu, apărătorul Vicăi. Cum personajul principal a anunţat că nu se poate deplasa la judecătorie, nici Vica nu s-a mai deranjat, la sfaturile avocatului ei, să vină în faţa instanţei. ”Strategia noastră este ca amândoi să fie audiaţi o dată, nu separat”, a explicat apărătorul fostei balerine.
Conform prevederilor legale, dacă Victor Piţurcă nu va putea motiva la următorul termen de judecată absenţa de astăzi, înseamnă că fie recunoaşte pretenţiile Vicăi, fie există un început de dovadă, variante pe care magistraţii le vor lua în calcul în luarea unei decizii.
 
 

Urmărește-ne pe Google News