Orgoliul lui Victor Piţurcă (57 de ani) nu are limite. Din războiul selecţionerului cu cea care i-a fost amantă timp de 16 ani nu are de suferit decât Edan. Asta s-a văzut ieri, la Liceul Jean Monet, unde micuţul a fost adus de mama sa. Extrem de jovial la început, puştiul a fost pus pe şotii. A intrat în curtea şcolii bucurându-se ca un fotbalist după ce marchează, şi-a făcut imediat câţiva prieteni, a zâmbit în faţa aparatelor de fotografiat.
Mai târziu, când a văzut că în mulţimea de părinţi nu se află şi tatăl său, a căzut pe gânduri… Vica nu a vrut să facă mare tam-tam pe faptul că Piţi nu a participat la ceremonie sau că nici măcar nu i-a dat un semn fiului său.
“Are telefonul la dispoziţie, are numărul, oricând doreşte să-l sune, o poate face”, s-a limitat lituanianca să declare. Aceasta a fost mai volubilă atunci când a fost întrebată de ce a ales ca Edan să-şi înceapă viaţa de elev la “Jean Monet”: “Eram tentată de o şcoală particulară, însă am optat până la urmă pentru una de stat. Această şcoală are un renume. Am încredere că toţi elevii vor ieşi premianţi”.
Vica speră ca băiatul ei să devină un elev eminent şi să nu calce pe urmele celebrului său tată: “Eu, ca mamă, nu vreau ca Edan să facă performanţă în domeniul sportului. Vreau să înveţe bine, iar fotbalul să rămână un simplu hobby”.

S-a afişat cu un nou bust

Prezentatoarea TV s-a declarat ieri mulţumită de ultima operaţie de reconstrucţie a bustului. “Momentan îmi e frică să mă pronunţ. Deocamdată am văzut cum arată cicatricile şi pot spune că sunt mulţumită!”, ne-a spus ea.
Vica ne-a dezvăluit că şi-a refăcut gratis bustul distrus în urma unor operaţii anterioare. “Am avut un contract cu spitalul respectiv din Turcia, un contract de imagine şi de colaborare… Spitalul şi Antenele au suportat toate cheltuielile”.





La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News