„Nu aveam bani în
facultate și îmi aduc aminte că parizerul era viața mea, mai ales când îl
prindeai pe ală proaspăt, roz așa, și tăiat foarte subțire, și cu pâinea aia
caldă, franzela aia albă.
Deci eu nu am o problemă cu asta, cum nu am o problemă cu
nimic din ce înseamnă mâncare românească. M-am surprins mâncând mult mai
vegetarian, dar eu nu sunt extremistă, nu îmi place să zic că sunt de mâine
vegetariană.
Mănânc foarte multe legume și fructe, mănânc oarecum sănătos, mănânc destul de cumpătat în sensul că nu mănânc mult nici din lucrurile care îmi plac, dar mănânc dulciuri, mănânc de toate”, a povestit Mihaela pentru EVZ
„Atunci când vin în România îmi este poftă fix de lucrurile
cele mai nesănătoase, cele mai românești. Nu există venire în România, la
muncă, fără să nu mănânc un sandviș cu parizer și cu muștar din ăla românesc.
E o chestie pe care nu o pot controla și nici nu vreau să o controlez pentru că e o plăcere pe care mi-o fac.
Cum e și amandina și alte lucruri de care nu simt nevoia să mă despart, oricâte teorii despre nutriție și sănătate mi-ai ține. Sunt plăcerile mele, iar eu cred mai tare într-un metabolism sănătos susținut și de plăceri, nu numai de restricții”, a mai spus Mihaela Rădulescu pentru sursa citată.