„Am avut niște planuri de Crăciun, dar s-au năruit, pentru că eu am lucrat în toată perioada Sărbătorilor. Așadar Crăciunul l-am petrecut în Dubai, pentru că am avut mai multe evenimente acolo. Mi-aș fi dorit să merg pe o croazieră și chiar am pierdut avansul pentru asta.
Apoi trebuia să plec în Tulum, însă planurile s-au schimbat. În orice caz, vreau ca de la începutul anului să plec neapărat undeva la soare. Îmi amintesc cu drag de toată perioada sărbătorilor, în copilărie, era acel freamăt, agitație și abia așteptam să merg cu colindul. Era altfel atunci, tradițiile erau altfel. Acum bucuria a fost înlocuită cu demența și nervii traficului, specifice acestei perioade”, spune Cătălin Botezatu pentru Cancan.
De asemenea, Cătălin recunoaște că în copilărie aștepta cu nerăbdare Crăciunul. Pentru anul acesta nu a vrut niciun cadou, ci doar sănătate.
„Eram extrem de fericit când eram mic, nu îmi făceam griji dacă am prieteni sau iubită, totul era magic. Atunci singura grijă era să primesc cadouri, să mă distrez. Eu de obicei sunt Grinch în perioada aceasta și abia așteptam să treacă Crăciunul. Nu mi-am dorit ceva anume e la Moș Crăciun anul acesta, i-am cerut doar sănătate și fericire, poate și puțină iubire, încă o aștept, nu mi-a pus-o sub brad încă. La mine cu iubirea e mai greu, pentru că fericirea și iubirea implică multe lucruri profunde”, a declarat Cătălin Botezatu pentru sursa citată.
H.Troleanu • 28.12.2024, 13:30
Dacă și-ar recunoaște public orientarea, creatorul de chiloți bărbătești ar fi mai puțin penibil cu toate mărgelele, inelele și brățările alea pă el...