După 1982, Nicu Alifantis i-a cooptat în Cenaclul ”Flacăra”, cea mai puternică mișcare de cultură tânără și nonconformistă din Europa de Est, echipă în care au susținut sute de concerte în întreaga țară. În lunga istorie a formației ce a lansat nepieritoare melodii precum ”Cântec șoptit”, ”Aiurit și aburit” ori ”Odată am ucis o vrabie”, Poesis a înregistrat multe pauze, Marius Bațu (cunoscut și din concertele importante Holograf) emigrând înainte de 89 în Germania, apoi Canada, de asemenea Eugen Baboi, care a ales să se stabilească din 1996 în Calgary, Canada.
Poesis se reunesc la 40 de ani de la debut!
În 1997, la 30 de ani de la debutul formației Poesis, cei doi au scos albumul ”Babilon”, înregistrat în studiouri din România și Canada, la care au contribuit Alexandru Andrieș și Mugurel Vrabete de la Holograf.
Cei doi muzicieni de legendă nu vor cânta doar pe scena Sălii Palatului, pe 3 noiembrie, ci vor porni și într-un turneu național ”Poesis 40” , cu spectacole în Constanța-orașul unde au luat ființă, Craiova, Alba-Iulia, Pucioasa, Pitești, Lugoj, Timișoara.
Pe 3 noiembrie, pe lângă Poesis vor urca pe scenă zeci de artiști care au făcut parte din Cenaclu, amintim: Tudor Gheorghe, Doru Stănculescu, Nicu Alifantis, Victor Socaciu, Mircea Baniciu, Emeric Imre, Zoia Alecu, George Nicolescu, Sorin Minghiat, Adrian Ivanițchi, George Stanca, Dinu Olărașu, Mircea Bodolan, Evandro Rossetti, Vali Şerban, Cristian Buică, Majay Gyözö, Valentin Moldovan, Eugen Cristea, Radu Gheorghe, Raul Cârstea, Mihai Napu, Florin Săsărman, Maria Gheorghiu, Vanghele Gogu, Mădălina Amon, Adi Bezna, Vasile Mardare, Andrei Păunescu și trupa Totuși.
CITESTE SI: Folkiştii de la Poesis, cea mai veche titulatură folk naţională, s-au reunit pentru un nou album