Poezia lui Celentano a făcut senzație pe Facebook. În mai puțin de o oră, poezia cu mesaj sărea de 15.000 de share-uri. La miezul nopții. Oamenii comentau: am plâns când m-am uitat, potrivit paginademedia.ro. „Am primit telefoane din țară și multe mesaje din afară”, a spus actorul pentru aceeași sursă. „Și de la tineri care au crescut fără părinți. Sunt mesaje care te mișcă”, a continuat actorul.

Poezia lui Celentano a ajuns la inimile românilor

Într-un timp foarte scurt, Adrian Văncică a primit sute de comentarii, în care fanii îi spuneau cât de emoționați sunt după ce au citit poezia scris de Celentano.

Poezia, în continuare: 

„Românie, țara mea

Astăzi, este ziua ta

La mulți ani, să fii frumoasă

Îmi pun sufletul pe masă

La mulți ani, cu sănătate

Ți le zic, cu drag, pe toate

Eu n-am flori, tu n-ai bomboane

Ai oameni prin tomberoane

Ce ai fost și ce-ai ajuns

Că dau veselia-n plâns

Nu zic vorbe într-o doară

Nu e românaș în țară

Să nu aibă un văr, un frate

La muncă, în străinătate

Facem alte țări frumoase

Construim la alții case

Cât le îngrijim bătrânii

Aici, ne mănâncă câinii

Românii își lasă copiii acasă

Să pună o pâine pe masă

Și-i văd o lună pe vară

Atunci când se întorc în țară

Drumul ăsta nu-i ușor

Te usuci încet, de dor

Anglia, Italia,

Cei mai mulți în Spania

Ne-a bătut Albania

Că nici fotbal nu mai știm

Peste minge noi sărim

De ea zici că aproape fugim.

Vai de tine, vai de noi

Asta e, ăștia suntem

Noi, la supărare, bem

Europa ne cam ține la perete

Avem servicii mult prea secrete

Deși nu-s autostrăzi

La permise-s cozi de cozi

Mulți se chinuie de foame

Avem mai puține mame

De pădure, ce să spun

Că pădurea zici că-i drum

Școala e pe arătură

Se face pe scurtătură.

Gimnastică nu mai avem

Aia e, atât putem.

Nu mai face nimeni bârna

Nu mai strigă nimeni sârma.

Sănătatea nu-ți mai spun

Moare pacientu-n drum

Doctorii, precum se știe,

Sunt plecați în pribegie

Cei ce fură milioane

Au costume și sutane

De-ai trecut prin pușcărie

Nu-i rușine, e mândrie

Vai de tine, vai de noi

Asta e, ăștia suntem

Noi, la supărare, bem

Românie, țara mea, astăzi este ziua ta

Și în loc de o urare

Din pieptuțul meu de dac

Am să strig în gura mare

Iartă-mă că nu mai fac

Nu-i mai las să te mai fure

Nu-i mai las să te înjure

Nu-i mai las să-și bată joc

Și de-o fi, ți-i trec prin foc

Sper că în a mea viață

Să te văd din nou în față

În față pe harta lumii, la-mpărțeală cu jupânii

Asta e, ăștia suntem

Noi, la bucurie, bem

Și-ți mai spun, nu mă feresc

Românie, te iubesc”

Firicel și Celentano, «la cuțite» cu  jurații de la «Vocea României»

O regulă nescrisă din televiziune spune că trebuie să fie pace şi prietenie, măcar de ochii lumii, între vedetele din acelaşi trust, dar banii, “ochiul dracului”, fac vedetele să încalce protocolul. De data aceasta, războiul se poartă în PRO TV, între actorii Cuzin Toma şi Adrian Văncică, de o parte, şi juraţii de la “Vocea României” Loredana Groza şi Tudor Chirilă, de cealaltă parte.

Urmărește-ne pe Google News