Însă, în ciuda succesului, evenimentele bizare care s-au petrecut imediat după încheierea filmărilor primei părți și nu numai au făcut această producție să fie considerată cel mai blestemat film din toate timpurile.
Fostul actor, Oliver Robins, care a jucat rolul personajului Robbie în primele două filme, își amintește cu groază moartea celor două surori ale sale de pe ecran și ale celorlați colegi de platou.
Imediat după încheierea filmărilor primei părți, Dominique Dunne, cea care a dat viață personajului Dana, a fost strangulată de prietenul ei pe aleea din fața casei pe care o deținea în West Hollywood.
Oliver Robins (în stânga) şi Dominique Dunne (în dreapta)
Trei ani mai târziu, actorul Julian Beck, în vârstă de 60 de ani, care jucase rolul predicatorului nebun, Henry Kane, a murit de cancer la stomac, iar în 1987, Will Sampson, ce făcea parte din distribuția celei de-a doua continuări, a murit de insuficiență renală la 53 de ani.
Incidentele bizare nu s-au sfârșit aici. În 2009, Lou Perryman, cel care l-a interpretat pe Pugsley, a fost ucis de un fost pușcăriaș în propria sa casă din Austin, Texas, cu un topor.
De departe cea mai dureroasă pierdere pentru Robins a venit în 1988, atunci când Heather ORourke, cea care a jucat rolul surorii posedate, Carol Anne, în toate cele trei filme, a murit subit la vârsta de 12 ani de stop cardiac.
Mai mult decât atât, se presupune că teama de clovni și copaci înfricoșători a lui Spielberg a fost lucrul care l-a determinat pe regizor să scrie scene înfiorătoare pentru personajul interpretat de Robins.
Deși toate aceste întâmplări de-a dreptul șocante i-au făcut pe telespectatori să afirme despre această producție că ar fi blestemată, Oliver Robins nu crede în “blestemul Poltergeist”, considerând că a fost vorba doar despre niște coincidențe nefericite.
Astăzi, în Statele Unite, are loc lansarea remake-ului “Poltergeist”.
Stiri Mondene Comentează