Teresa Tina a mers până în Tibet pentru a-l putea ierta pe tatăl fiicei sale

Teresa Tina a ajuns să cânte în limba chineză printr-o conjuctură deloc plăcută.

Plecată în China după bărbatul care o părăsise în momentul în care a aflat că este însărcinată, cântăreața a aflat că soțul ei avea …o altă soție. Astfel că, nu doar că nu l-a acuzat de bigamie, dar a făcut tot posibilul să-l ierte și mai ales să-l uite. După toate aceste evenimente dureroase, Teresa a găsit tăria de a povestit totul în cea mai recentă carte a ei, „Pe cine căutați, doamnă?”, unde, cu lux de amânunte, detaliază procesul ei de vindecare.

Se întorcea după patru ani și îmi cere să-i mai dau o șansă. O aveam? Mă gândeam la Mădălina. Treceam prin cea mai grea confuzie. Năucită și învinsă de oboseală m-am întors dpre hotel. Posomorâtă, ruptă din noi de liniște și pace, mă simțeam golită de sentimente. A doua zi Zhao a sunat la hotel și m-a invitat din nou să stăm de vorbă. Mi-a cerut iertare și mi-a spus că se va revanșa. I-am zis că vreau doar să știu adevărul despre el, despre viața lui, cu cine este căsătorit, de câți ani și care este situația reală”, își începe Cristina povestea vieții, continuând apoi cu versiunea pe care i-a oferit-o bărbatul pe care l-a iubit ani la rândul.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Teresa Tina a mers până în Tibet pentru a-l putea ierta pe tatăl fiicei sale

Sunt căsătorit formal de mulți ani. Soția mea este bolnavă. A fost intoxicată cu monoxid de carbon când era mică. Acum este într-un spital, sper să se recupereze. Eu și familia ei avem grijă de ea”, mi-a povestit el, moment în care i-am spus că nu poate să o părăsească, nu poate să-i distrugă sufletul. Dar i-am spus și că nu-mi doresc o astfel de încurcătură în viața mea. Că rămâne tatăl fetiței mele și atât”, a mai scris Teresa în cartea ei.

Teresa Tina a mers până în Tibet pentru a-l putea ierta pe tatăl fiicei sale, care ducea o viață dublă

Chiar dacă și-a găsit alinarea în cântecele Teresei Theng, artistă căreia i-a împrumutat numele, dar și aproape tot repertoriul muzical, adevărata vindecare a găsit-o în Tibet.

Aveam impresia că vedeam un film ca o poveste a altcuiva. Parcă umblam printre ruine. Am adus la suprafață din adâncurile neuitării, toate greșelile, toate slăbiciunile, succesele , insuccesele, durerile, rătăcirile, derapajele. După ce ani la rând am încercat să vorbesc, cu lux de amănunte, cu psihologi români, astrologi, duhovnici, despre ceea ce mi se întâmplase, am plecat în Tibet la un curs de dezvoltare personală”, a mai scris în cartea ei.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Teresa Tina a mers până în Tibet pentru a-l putea ierta pe tatăl fiicei sale

Acei oameni sunt plini de iubire, de umanitate. În grupul nostru era și un cursant plătit care avea rolul de a ne enerva, de a ne ispiti și încerca credința fiecăruia. Plata acestui cursant arțăgos, urâcios, haotic, venea din partea discipolului. Îmi amintesc că orice îmi făcea, nu avea nicio reacție din partea mea, până când mi-a zis să nu mai acumulez frustrări, să ripostez, să spun lucrurile la timpul lor, almiteri voi acumula multă suferință” a povestit cântăreața.

Teresa adunase, întradevăr, atât de multe frustrări, atât de multe temeri, încât a fost nevoie de multă meditație, rugăciuni, dar mai ales de ajutor din partea maeștrilor.

Teresa Tina a mers până în Tibet pentru a-l putea ierta pe tatăl fiicei sale

Discipolul ne-a dus la Copacul Dorințelor și ne-a dat câte un creion și o coală de hârtie să ne scriem în liniște o dorință. Ce dorință puteam eu să-mi pun? Îl rugam pe Dumnezeu să mă ierte și să-mi vindece inima frântă. Am finalizat și am dat la vedere să fie citită cu voce tare, după rostirea numelui fiecăruia dintre noi. Toți cursanții aveau diferite cerințe. Dorința mea sinceră a impresionat lumea. Atunci discipolul m-a chemat lângă el și m-a intrebat cine sunt, de unde vin și ce s-a întâmplat. „Sunt Cristina și vin din România. Am trăit niște experiențe ciudate și nu reușesc să mă regăsesc. Trăiesc eșec după eșec în dragoste. Uneori mă simt pierdută. Am venit să mă vindec”. După ce au ascultat toată povestea mi-au spus că sunt un caz special și că vor lucra personal cu mine, îmi vor da teme, meditații, mantre, rugăciuni”, a mai povestit Teresa în cartea ei.

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

CITEȘTE ȘI:

VIDEO / Andreea Bălan nu suportă să stea la plajă. „E plictisitor să mă așez pe șezlong și să nu fac nimic”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Știrileprotv.ro
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
FANATIK.RO
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI